Diego Varela Pedreira

Diego Varela Pedreira's picture

Bine ați venit pe pagina mea personala. Sunt președintele asociaței Europa Grande, care pledează pentru extinderea UE. Am studiat economia la Universidade da Coruña și la Școala de Economie din Turku (Finlanda), înainte de a obține o diploma de master în Studii Europene (cu distincție) și o diploma de doctor în Guvernare la London School of Economics and Political Science. De asemenea, am fost bursier Robert Schuman în cadrul Direcției Generale de Studii al Parlamentului European în Luxemburg. Am predat la mai multe universități din Marea Britanie, Spania și România, coordonând mai multe proiecte Jean Monnet și primele trei ediții ale Școlii Internaționale de Vară a Universidade da Coruña (2014-2016). De asemenea, am fost fondator și primul editor executiv al revistei European Journal of Government and Economics (2012-2016). Sunt autor a două cărți, respectiv, despre guvernarea UE (Institutul European, 2008) și politice demografice (Tritonic, 2017). Sunt căsătorit și am doi copii. Pe lângă familia, interesele mele principale sunt politica UE și internațională.

Institutional affiliation: 
Activity coordination: 
Twitter accounts
Activity participation: 
User comments: 
User quizzes: